Platformă on-line, forum, early warnings prin e-mail, social media, SMS etc
- Legi în dezbatere şi traducerea semnificaţiei modificărilor pentru diverşi actori
- Legi adoptate şi stadiul implementării lor
- Info pentru implicare
Garantez:
1. Fezabilitatea.
Nu o să fie uşor, căci ritmul de apariţie e nebunesc. Ne bazăm însă pe faptul că multe informaţii sunt accesibile public şi că ne-am obişnuit deja să se schimbe legislaţia. Dar avem şi experienţă în revolte pe modificări şi o masă critică de potenţiali contributors care abia aşteaptă să traducă un articol de lege.
2. Factorul Restart
Ideea educă, organizează mai bine comunitatea sub foarte multe cauze comune. Cu creativitatea nu avem probleme, căci slavă cerului cam toate instrumentele de implicare pot fi folosite în a ne revolta pe o lege strâmbă. Cât despre stakeholderi, îi atragem pe toţi. Legea e egală pentru toţi.
3. Sustenabilitatea:
Soluţia propusă pune la un loc instrumente care deja şi-au dovedit eficienţa în ceea ce priveşte propunerile legislative – e clar că, spre exemplu, un sistem de early warning şi o reacţie rapidă a comunităţii vor corecta din timp greşeli care pot avea costuri foarte mari. Sunt oameni care plătesc pentru astfel de informaţii sosite zilnic în inbox-ul lor. Eu cred că pentru probleme cu impact atât de mare investiţia îşi merită banii.
4. Inovația:
Toate informaţiile sunt disponibile pentru toată lumea. Modul lor de prezentare şi combinaţia de analize sunt însă inovatoare. A, şi legea va fi colecţie nouă, toamnă/iarnă 2011-2012, sub o nouă prezentare: mai atragătoare, mai proaspătă, mai cu fustă scurtă.
5. Potentialul de a genera schimbarea:
Ideea abordează o problemă de sistem. Cel mai probabil, nu va acoperi întreg sistemul de la început. Schimbarea pe care o generează ţine însă de a face prietenos un domeniu arid (oamenii fac facultăţi ca să citească legile, da?) şi de a educa prin traducerea unor schimbări pentru destinatarii lor.
0 comments:
Trimiteți un comentariu